Prima pagină | Prezentare | Cercetare | Personal | Publicaţii | Servicii | Link-uri utile
Copiere articol

Conducerea proceselor de regenerare naturală în arborete de molid şi de amestec afectate în mod repetat de diverşi factori dereglatori (vânt, zăpadă, insecte, poluare)

Radu Cenuşă

Problema regenerării arboretelor din Bucovina a preocupat generaţii de silvicultori, începând cu anul 1786, anul primelor lucrări de amenajare a pădurilor de munte din zona Ocolului silvic Iacobeni (Ciobanu, P., 1963). In fundamentarea şi aplicarea diferitelor tratamente au existat variate poziţii şi experimente, în raport cu evoluţia generală a economiei, (deschiderea de căi de transport, modalităţi de desfacere a produselor lemnoase, preţul lemnului) şi cu mijloacele aflate la îndemâna specialiştilor pentru realizarea unei structuri cât mai corespunzătoare producţiei de lemn cu cheltuieli cât mai reduse (Ciobanu, P., 1963, Ichim, R., 1988). Din analizele istoriografice reiese că în pădurile Bucovinei a fost aplicată o gamă completă de tratamente, de la tăierile rase pe suprafeţe mari, într-un număr extrem de extins de variante, în funcţie de condiţiile locale şi de pasiunea şi priceperea silvicultorului. Lucrările ştiinţifice apărute ulterior, au pus în evidenţă atât avantajele cât şi dezavantajele aplicării tratamentelor precum şi implicaţiile pe termen mediu şi lung asupra stabilităţii şi productivităţii arboretelor (Scharbert, F., 1935, Ciobanu, P., 1963, Ichim, R., 1988).

Faptul că a existat o nesincronizare între ritmul exploatării şi ritmul regenerării a avut implicaţii negative asupra productivităţii pădurilor. S-a recurs la acest scurt demers istoric, întrucât la ora actuală, multe suprafeţe de păduri atât din etajul amestecurilor de fag cu răşinoase cât şi din etajul molidului prezintă o situaţie asemănătoare, datorită unor reprize repetate de doborâturi de vânt (uneori chiar 2-3/an).

După cum s-a arătat în referatul parţial din anul 1997, procesul semipermanent de rărire are implicaţii de ordin ecologic, silvicultural şi auxologic. Totodată se subliniază faptul că pe termen scurt, implicaţiile de ordin administrativ şi economic sunt foarte accentuate: (1) pe plan administrativ este extrem de diferit de pus în valoare şi apoi de comercializat o cantitate relativ redusă de masă lemnoasă, ca produs accidental, rezultată de pe aceeaşi unitate amenajistică, cu o frecvenţă de cel puţin o dată pe an şi (2) pe plan economic în primul rând pentru faptul că lemnul este vândut ca produs accidental şi nu ca produs principal, se pot înregistra pierderi. Pe termen mediu, pierderile sunt mai sporite întrucât se produce o “decapitalizare” continuă a pădurii (în cazul arboretelor neexploatabile şi preexploatabile).

Pe termen lung, pierderile economice sunt şi mai substanţiale, întrucât un arboret cu consistenţă redusă va produce o cantitate redusă de masă lemnoasă. Prezenta temă, îşi propune să găsească o gamă de mijloace amenajistice şi silvotehnice, pentru ca aceste pierderi să fie diminuate, regenerările declanşate să fie valorificate la nivel optim, constituind structuri iniţiale de mai importanţă în creşterea stabilităţii. După cum se cunoaşte, “Normele tehnice de alegere şi aplicare a tratamentelor” din anul 1988 au urmărit în principal “evitarea dezgolirii solului”, adică asigurarea permanenţei pădurilor şi a funcţiilor de protecţie şi producţie. Prin situaţiile create, ca urmare a acestor doborâturi de vânt, uneori natura acţionează într-un ritm mai rapid decât omul, prin tratamentele alese (lucrări de conservare, tăieri grădinărite, tăieri cvasigrădinărite). In acest caz este necesară o repliere a tacticilor de regenerare pentru a se minimiza pierderile economice şi de stabilitate. In primii doi ani ai ciclului de cercetare lucrările au vizat determinarea informaţiilor cantitative de teren, care în final să conducă la elaborarea unor linii directoare ce vor fi utilizate la reactualizarea tehnologiilor de regenerare a arboretelor vătămate în mod repetat de factori biotici şi abiotici.

Având în vedere cerinţele formulate de către beneficiar, în cursul anului 1998 au fost abordate următoarele lucrări:

1. Documentare asupra lucrărilor efectuate în ultimul secol în arborete din Bucovina şi efectele lor asupra stabilităţii şi productivităţii actuale a pădurilor

2. Analiza factorilor staţionali şi de arboret ce au condus la declanşarea regenerării naturale

3. Analiza suprafeţelor cu regenerare naturală din zonele studiate pe bază de amenajamente

4. Analiza morfometriei ochiurilor în U.P. VI Haita, Ocolul silvic Vatra Dornei.

Lucrările efectuate în cursul anului 1998 au vizat următoarele aspecte:

1. Analiza efectelor aplicării diferitelor tratamente în pădurile de amestec şi de molid din Bucovina.

2. Determinarea ponderii unor factori microstaţionali în declanşarea şi menţinerea regenerării naturale.

3. Stabilirea unor parametri morfologici şi funcţionali ai regenerării şi arboretului rămas.

4. Stabilirea unor elemente privind fundamentarea oportunităţii menţinerii sau eliminării regenerării naturale, a modului de intervenţie pentru îmbunătăţirea structurii calitative şi cantitative a seminţişurilor.

Pentru a se face recomandări în cunoştinţă de cauză privind modul de conducere a proceselor de regenerare declanşate ca urmare a acţiunii repetate a factorilor dereglatori, a fost necesară o retrospectivă bibliografică a lucrărilor de acest gen, aplicate până în prezent, în regiunea studiată. Acest studiu s-a impus cu atât mai mult, cu cât există o experienţă destul de bogată în domeniu, întrucât arboretele au fost afectate în mod repetat de către doborâturile de vânt.

Din scurta trecere în revistă a unor idei şi rezultate obţinute în regenerarea naturală a arboretelor din Bucovina se pot desprinde câteva aspecte:

1. Încă de la începutul exploatării pădurilor virgine din zonă, pe lângă tratamentul tăierilor rase şi a extragerilor cu caracter de grădinărit primitiv, s-a urmărit şi aplicarea altor tratamente : succesive şi progresive la margine de masiv, rase la margine de masiv, succesive şi progresive, grădinărite etc. Noi şi noi experimentări au avut la bază două principale particularităţi ale pădurilor bucovinene: marea capacitate de regenerare naturală, riscul ridicat la doborâturi de vânt.

Din păcate, deşi pe teren s-au declanşat unele experimente, din cauza manifestării semipermanente a unor catastrofe, nu a existat o continuitate în conducerea şi urmărirea acestora.

2. In ultimele decenii, pe fondul unei diminuări a stabilităţii tot mai multe arborete de molid şi de amestec sunt afectate de vânt şi zăpadă prin doborâturi şi rupturi izolate (frecvenţa putregaiului de rădăcină şi de tulpină este destul de ridicată) cu o frecvenţă foarte mare (1-1,5 ori/an). Acest fapt comportă un întreg complex de implicaţii (ecologice, silviculturale, amenajistice, economice) concretizate în: rărirea continuă a arboretului (are riscul efect de “carie”) prin lărgirea ochiurilor; instalarea regenerării naturale

- creşterea daunelor produse prin exploatarea lemnului

- amplificarea riscului de doborâturi de vânt.

Aceste implicaţii îl obligă pe silvicultorul practician să intervină de obicei “după doborâturile de vânt”, constrângându-l la o expectativă dictată de recoltarea produselor accidentale. Faptul este extrem de important căci, în acest mod nu se poate aplica o concepţie clară de redresare ecologică, de valorificare a regenerării naturale şi de creştere a stabilităţii arboretelor. În acest context este necesar a se da mai multă libertate în intervenţie silvicultorului, pornindu-se de la următoarele criterii de optimizare: valorificarea regenerării naturale; creşterea capacităţii productive a staţiunii sub raport calitativ şi cantitativ; realizarea unor structuri viitoare, mai stabile şi mai productive.

Pentru optimizare, la îndemâna sa stau două mari categorii de lucrări grupate în cadrul unui anumit tratament: extragerea generaţiei mature de arbori - specifică ca mod şi intensitate şi stimularea dezvoltării seminţişurilor. In acest stadiu al cercetărilor se poate afirma că există o gamă largă de tratamente cu multe variante tehnologice, susceptibile a soluţiona problema, cu condiţia acordării unei mai mari libertăţi de acţiune a specialiştilor, în ceea ce priveşte intensitatea intervenţiilor. Nu trebuie de loc neglijat faptul că ţelul de bază este obţinerea unui viitor arboret cu o structură cât mai stabilă şi mai adecvată funcţiei atribuite.

In vederea stabilirii influenţei factorilor staţionali şi de arboret asupra regenerării naturale, în arborete afectate de factori perturbatori s-a procedat la analiza statistică a arboretelor cu regenerare naturală din 6 ocoale silvice situate în zone bioclimatice relativ diferite, Ocolul silvic Tomnatic, Ocolul silvic Vama, Ocolul silvic Pojorâta şi Ocolul silvic Moldoviţa din bazinul Moldovei, Ocolul silvic Vatra Dornei şi parţial Ocolul silvic Coşna (U.P. I Teşna şi U.P. II Cucureasa) din bazinul Dornelor, investigaţiile cuprinzând un număr de 893 unităţi amenajistice.

Criteriile pentru analiza statistică au fost: vârsta mai mare de 60 de ani; consistenţa sub nivelul de 0,7; tăieri de produse accidentale cu un volum mai mare de 2,5 m3/an/ha; regenerarea naturală declasată.

Au fost cercetate sub raport statistic arboretele cu regenerare naturală cu scopul de a se pune în evidenţă influenţa diverşilor factori staţionali şi de arboret asupra procesului complex de rărire-regenerare. S-a realizat o sortare unităţilor sub raport cu intensitatea volumului de material lemnos pus în valoare, rezultat din tăieri de produse de igienă şi accidentale. Suprafaţa care a răspuns criteriilor de analiză este 11.247 ha adică 15,5 % din suprafaţa totală a ocoalelor cercetate. Pentru fiecare unitate procentul este de 6 % Ocolul silvic Coşna, 11,3 % Ocolul silvic Moldoviţa, 17,8 % Ocolul silvic Tomnatic, 18,3 % Ocolul silvic Vama şi 10,4 % Ocolul silvic Vatra Dornei.

Datele au fost prelucrate şi sintetizate în raport cu factorii staţionali (tip de staţiune, tip de pădure, tip de sol, altitudine, expoziţie, formă geomorfologică, tip de litieră, pantă), factori de arboret (grupa funcţională, vârsta arboretului matern, vârsta seminţişului). Cu titlu de exemplu, în figura 1 se prezintă relaţia dintre diversitatea şi productivitatea caracteristice tipurilor de pădure şi capacitatea de suport pentru regenerarea naturală.

Ca indicator al vulnerabilităţii la factori de stres, al diferiţilor parametrii staţionali şi de arboret a fost ales modul de grupare a seminţişului, pornind de la premisa că o regenerare în ochiuri mijlocii şi mari, respectiv în grupe, pâlcuri mici şi mari, este rezultatul acţiunii repetate a factorilor perturbatori. Analiza globală a influenţei diferiţilor factori asupra procentului suprafeţei cu regenerări naturale precum şi asupra modului de grupare a seminţişurilor, pun în evidenţă pe de-o parte o serie de aspecte cunoscute şi aplicate de practica silvică, iar pe de altă parte aspecte ce trebuie luate în considerare într-o nouă ediţie a normativelor tehnice de alegere şi aplicare a tratamentelor. In acest context se pun în evidenţă următoarele elemente: pe staţiuni favorabile, unde regenerarea se produce cu o viteză ridicată se pot face intervenţii mai puternice pentru punerea în valoare a acesteia; nu în toate cazurile seminţişul instalat poate fi pus în valoare; lucrările de conservare după modul cum sunt concepute nu-şipot îndeplini scopul de a asigura dezvoltarea nucleelor de regenerare.

In ceea ce priveşte mărimea şi forma ochiurilor în parcela investigată (u.a. 24, U.P. VI Haita, Ocolul silvic Vatra Dornei) s-au inventariat ochiuri cu dimensiunile minime de 11 x 15 m (518 m²) de formă eliptică, orientată cel mai frecvent cu diametrul maxim pe linia de cea mai mare pantă. Dimensiunile maxime au fost de 25 x 32 m (2513 m²). Distanţa minimă între două ochiuri apropiate a fost de 16 m iar distanţa maximă de 36 m. S-a constatat că în morfometria ochiurilor, un rol important îl joacă microrelieful. Vârsta ochiurilor, determinată după vârsta maximă a puieţilor şi reacţia auxologică a arborilor de margine, a fost cuprinsă între 14 şi 22 de ani, iar procentul de acoperire cu seminţiş a fost între 45% şi 100%. Nu s-a constatat încă o corelaţie între numărul de cioate şi mărimea ochiului, întrucât chiar în cazul arboretelor echiene desimea prezintă o variabilitate spaţială destul de accentuată, iar cioatele mai vechi de 10 ani nu mai pot fi depistate.

Pentru o analiză a cronologiei unor ochiuri de seminţiş s-au făcut determinări asupra vârstei seminţişurilor şi asupra creşterii acestora atât în înălţime cât şi în diametru. S-a constatat că într-un ochi pot să existe 3-4 generaţii de puieţi, cu condiţia ca aceste ochiuri să fie suficient de mari. In general puieţii au o mai mare plasticitate la schimbarea condiţiilor de iluminare ce se identifică pe curbele cumulate cu punctele de inflexiune. Astfel se pot constata trei puncte de inflexiune peste care se suprapun noi generaţii de puieţi (figura 1).

În condiţiile actuale, când se constată o expansiune a perceptelor silviculturii durabile, apropiate de natură, se pune un accent deosebit pe valorificarea potenţialului regenerării naturale. Acest fapt, presupune o reacţie rapidă din partea silvicultorului, care trebuie să-şi dozeze nivelul cantitativ şi calitativ al lucrărilor, pentru a evita situaţia în care de foarte multe ori este pus, de a interveni numai pentru a extrage produse accidentale. Cercetările au pus în evidenţă bogăţia regenerărilor naturale atât în amestecuri cât şi în molidişuri pure în raport cu vârsta, cu gradul de rărire şi cu nivelul de dezvoltare a seminţişurilor.

Sus

Copyright Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului. Toate drepturile rezervate.