Prima pagină | Prezentare | Cercetare | Personal | Publicaţii | Servicii | Link-uri utile
Copiere articol

Cercetări privind substituirea arboretelor de răşinoase în afara arealului natural al acestora

Ion Barbu

Tema este o consecinţă firească a unor programe de cercetare şi proiectare privind extinderea în producţie a culturilor de răşinoase, fundamentate pe prognoze privind creşterea consumului de lemn de răşinoase de mici dimensiuni cu utilizări în industria celulozei şi pentru producerea colofoniului.

O estimare globală, la nivelul ţării, arată că în ultimii 30 de ani, s-au creat circa 30.000 ha de răşinoase în afara arealului (majoritatea cu vârsta cuprinsă între 10 şi 30 de ani) în care sunt necesare măsuri silviculturale diferenţiate de conduce care să asigure stabilitatea acestora la acţiunea factorilor biotici şi abiotici vătămători.

Culturile speciale pentru celuloză au fost instalate cu molid în blocuri mari de 100 - 400 ha, în zone accesibile si de regulă pe teren pregătit anterior. În primii 8 - 10 ani acestea au fost foarte atent îngrijite prin lucrări agrosilvice specifice, ceea ce a favorizat menţinerea lor în stare pură şi eliminarea speciilor naturale care aveau tendinţa de regenerare din drajoni, lăstari sau chiar din sămânţă. Acolo unde culturile de răşinoase s-au instalat în amestec sau grupat în masa arboretelor autohtone, se constată o concurenţă foarte puternică a foioaselor mai ales când acestea nu au fost favorizate prin lucrări de îngrijire adecvate.

La ocoalele silvice se constată o anumită derută în rândul specialiştilor deoarece în prezent statutul acestor culturi care altădată făceau obiectul unor programe prioritare nu este bine precizat de amenajament. Lipsa de experienţă în conducerea lor a condus adesea la neexecutarea lucrărilor de îngrijire absolut necesare.

Scopul cercetărilor, în această etapă, a constat în: (1) identificarea dezechilibrelor ecologice specifice ale culturilor de răşinoase instalate în afara arealului, (2) creşterea şi dezvoltarea culturilor instalate în diverse condiţii staţionale comparativ cu arboretele naturale, (3) identificarea unor staţiuni neadecvate pe care s-au instalat culturi speciale de răşinoase, (4) prognoza evoluţiei culturilor şi stabilirea riscurilor în gospodărirea acestora, (5) oportunitatea continuării acţiunii de extindere a răşinoaselor sau necesitatea reinstalării vegetaţiei naturale, (6) stabilirea tehnologiilor de gospodărire în continuare a culturilor instalate în afara arealului pentru asigurarea efectelor ecoprotective şi ţelurilor de producţie propuse iniţial.

Cercetările s-au făcut în nouă direcţii silvice şi 54 de ocoale silvice, totalizând circa 2000 de arborete. Din totalul culturilor analizate, 21 % se află în zona de stepă şi silvostepă, fiind constituite în exclusivitate din pin silvestru şi pin negru, restul de 79 % aflându-se în zona forestieră (FD₂ 12 %, FD₃ 62 %, FD₄ 3 %, FM₁ 0,5 %).

Concluziile care s-au desprins din prelucrarea statistică a datelor sunt: (1) starea de sănătate a culturilor de răşinoase din stepă şi silvostepă este lâncedă în proporţie de 76-81 %, (2) în FD₁ frecvenţa culturilor lâncede este de 49 % pentru pini şi 10 % pentru molid, (3) în FD₂-FD₄ (în care culturile de răşinoase au fost extinse masiv, frecvenţa culturilor cu stare de vegetaţie lâncedă şi cu pierderi mari de exemplare de la plantare până în prezent este de 1-7 %, ponderea cea mai mare având-o culturile cu stare de vegetaţie normală (activă) 82-100 %, (4) în FD₂ au fost instalate şi alte specii de răşinoase decât pinii şi molidul; starea lor de vegetaţie poate fi sintetizată astfel: din totalul de 162 culturi de larice investigate se constată că toate au starea de vegetaţie bună şi foarte bună; din 154 culturi de duglas investigate 2 % au starea de vegetaţie luxuriantă, 97 % activă şi doar 1 % sunt lâncede; din 125 culturi de brad investigate doar 2 % au vegetaţia lâncedă, în 98 % înregistrându-se o stare de vegetaţie normală sau foarte activă.

Frecvenţa culturilor de răşinoase afectate de factori abiotici vătămători

În zona de stepă-silvostepă 71-90 % din culturile de răşinoase sunt afectate de secetă. Gerul şi zăpada a produs vătămări în 8-10 % din culturile investigate. În subzona cerului şi gârniţei 60 % din culturile de pini sunt afectate de secetă şi zăpadă. În subzona stejarului pedunculat şi a gorunului 37 % dintre culturile de pin sunt afectate de secetă şi 28% de rupturi de zăpadă. La molid sunt afectate de secetă circa 8 % din culturi. În FD₃ frecvenţa culturilor afectate de secetă este de 46 % la pin silvestru, 4 % la duglas şi 7 % la molid. Nu s-au semnalat vătămări în culturile de larice. Vătămările produse de polei s-au înregistrat la 1 % din culturile de molid.

În FD₄ s-au înregistrat vătămări produse de secetă, ger sau polei. Se remarcă o frecvenţă ridicată a culturilor în care s-au înregistrat vătămări produse de zăpadă (67 % la pini şi 24 % la molid) şi vânt (34 % în culturile de pini şi 20 % în culturile de molid). În FM₁ la toate culturile de molid investigate s-au constatat vătămări produse de zăpadă şi vânt. Căderile abundente de zăpadă de la începutul şi sfârşitul sezonului de vegetaţie afectează în mare măsură culturile instalate şi se estimează că în perioada următoare ele vor fi puternic afectate în continuare.

Frecvenţa culturilor de răşinoase afectate de factori biotici

În general dată fiind vârsta redusă (5-40 ani) a culturilor investigate - frecvenţa vătămărilor produse de factori biotici este redusă. La culturile din silvostepă şi stepă se constată vătămări produse de ciuperci pe ace atât la molid cât şi la pini (8-27 %). În FD₂ şi FD₃ frecvenţa culturilor de molid afectate de ciuperci pe ace este de 1-5 %. Frecvenţa culturilor afectate de păşunat este de circa 40 % iar a celor vătămate de vânat de 7 % din totalul culturilor investigate. La culturile de La, Du şi Br nu s-au înregistrat vătămări produse de factori biotici.

În FD₄ frecvenţa culturilor afectate de ciuperci pe ace este de 51 % la molid şi 100 % la pini. Frecvenţa culturilor afectate de păşunat este de 49 % la molid şi 100 % la pini. În FM₁, 50 % dintre culturile investigate au fost afectate de vătămări produse de vânat şi păşunat.

Lucrări de îngrijire aplicate

O primă concluzie cu caracter general este timiditatea şi teama în aplicarea lucrărilor de îngrijire în culturile de răşinoase în afara arealului. Lipsa de experienţă a personalului de teren şi în multe situaţii, lipsa de perspectivă în conformitate cu ţelul pentru care au fost create aceste culturi, explică starea acestora sub raportul aplicării lucrărilor de îngrijire.

În numai 20-30 % dintre arboretele de pini în vârstă de peste 15 ani s-au aplicat curăţiri. Tăierile de igienă s-au aplicat în 16-42 % din culturi şi au avut drept scop extragerea arborilor vătămaţi de zăpadă sau uscaţi din anumite cauze. Pe fondul condiţiilor climatice caracterizate prin secete prelungite şi geruri puternice în timpul iernii, în peste 40 % din culturile de pini mai tinere de 20 ani se înregistrează uscări ale arborilor. Şi în cazul culturilor instalate în FD₂ se constată că 60-70 % dintre acestea nu au fost parcurse cu lucrări de îngrijire, iar în cele care au fost parcurse intensitatea extragerilor a fost prea redusă.

Concluzii privind tratarea în continuare a culturilor

Arboretele de răşinoase create în afara arealului, în staţiunile recomandate prin îndrumări tehnice, s-au dezvoltat în parametrii prognozaţi, cele mai multe dintre ele vând acumulat un important volum de masă lemnoasă.

Majoritatea arboretelor de răşinoase instalate în afara arealului reclamă intervenţii urgente, care trebuie realizate cu curaj şi eficienţă. În culturile de pini instalate în FD₃ în etajul gorunetelor şi goruneto-făgetelor rata eliminării naturale în primii 20 ani după plantare reprezintă 30-35 %. După vârsta de 15 ani apar frecvent vătămări de zăpadă dispersate sau grupate (în porţiunile mai dese sau în microstaţiunile expuse) care conduc la rărirea neuniformă a arboretului. Deşi frecvenţa arborilor vătămaţi de zăpadă reprezintă în medie 10-15 % în 5 ani, acestea amplifică vulnerabilitatea în viitor a arboretului (în special arborii de pe marginea porţiunilor cu vătămări grupate). În arboretele de pini de peste 25 ani, apar frecvent vătămări puternice mai ales în porţiunile rămase dese. Intensitatea vătămărilor poate atinge 35-45 % din numărul total de arbori.

Pentru a mări rezistenţa la zăpadă şi a diminua frecvenţa arborilor cu vătămări grave în zonele cu risc ridicat la apariţia vătămărilor de zăpadă se impune adoptarea unei scheme diferenţiate de aplicare a lucrărilor de îngrijire (curăţiri şi rărituri).În absenţa tăierilor de îngrijire, care până la vârsta de 20-25 ani trebuie să aibă caracter “de jos” şi să urmărească spaţierea arborilor, evoluţia arboretului nu mai poate fi controlată după vârsta de 15-20 ani. Nu se recomandă intervenţii selective înaintea unor intervenţii schematice forte care să asigure accesibilitatea în arboret. Neaplicarea corectă a lucrărilor de îngrijire şi curăţirile de intensitate slabă conduc la formarea unor parametri biometrici de stabilitate şi la o vulnerabilitate individuală şi globală a arboretului ridicate.

Perioada actuală este favorabilă (mai ales sub raportul valorificării lemnului de mici dimensiuni care rezultă din curăţiri şi rărituri) executarea intervenţiilor preconizate şi ocoalele trebuie să-şi intensifice această activitate. Este necesară menţinerea până la ciclul de producţie prevăzut la instalare a culturilor de răşinoase pentru a se putea obţine concluzii valabile cu privire la rolul şi importanţa culturilor de răşinoase în afara arealului.

Staţiunile forestiere în care s-au introdus răşinoasele, deşi au fost de bonitate redusă sau mijlocie pentru foioasele autohtone se dovedesc a fi favorabile dezvoltării răşinoaselor - în special molidul - fără a se remarca stagnări de creştere sau proliferarea putregaiului.Se propune o schemă cadru pentru stabilirea lucrărilor de îngrijire necesare a fi aplicate în culturile de răşinoase instalate, diferenţiat în funcţie de riscul apariţiei vătămărilor de zăpadă. Se propune o zonare a teritoriului ţării sub raportul riscului apariţiei vătămărilor de zăpadă.

Ocoalele silvice din zone cu risc foarte ridicat la apariţia vătămărilor de zăpadă vor intra în prima urgenţă la detalierea strategiei de gospodărire în continuare a culturilor de răşinoase în afara arealului.

Evaluarea gradului de îngrijire a arboretelor şi efectele lucrărilor de îngrijire asupra stabilităţii arboretelor la zăpadă şi vânt

În pădurea cultivată omul a modificat radical structura şi raporturile dintre indivizii care formează populaţia de arbori, procesele naturale de concurenţă şi eliminare naturală se desfăşoară lent, ceea ce conduce adesea la apariţia unor vătămări catastrofale produse de zăpadă şi vânt. Vătămările sunt amplificate de 2-10 ori (comparativ cu pădurile naturale) de gradul ridicat de vulnerabilitate al arborilor, care se exprimă cel mai uşor prin coeficientul de zvelteţe (h/d).

Cei mai afectaţi arbori sunt cei din plafonul mijlociu şi inferior al arboretului (clasele III-IV Kraft ) care deşi numeroşi (50-70 % din totalul arborilor la vârsta de 20-50 ani) au un volum şi o capacitate de acumulare redusă. Prin lucrări de îngrijire adecvate (curăţiri, rărituri) se poate mării similar stabilitatea arborilor şi arboretelor, pe de o parte şi reduce pierderile cauzate de factorii sus menţionaţi (zăpadă, vânt, chiciură, polei etc.). În pădurile de răşinoase din zona premontană şi montană, intervenţiile de jos, de intensitate forte în tinereţe şi mai reduse după vârsta de 30-35 ani, contribuie semnificativ la creşterea producţiei şi stabilirii arboretelor .

Deşi s-au demonstrat experimental efectele lucrărilor de îngrijire asupra stabilităţii arboretelor de foarte multe ori aceste lucrări sunt neglijate sau executate foarte timid încât efectul asupra lor este foarte scăzut sau insensibil . Lăsate neglijate (nerărite) până la vârsta de 20-25 ani aceste arborete nu mai reacţionează la rărire sau cel mai adesea reacţionează negativ în sensul creşterii instabilităţii arborilor şi amplificării vătămărilor produse de zăpadă în ani imediat următori intermediari.

Parametrii biometrici ai arborilor şi arboretelor în tinereţe pot oferii specialistului elemente sigure de evaluare a stabilităţii la acţiunea zăpezi şi vântului pe de o parte şi a riscului potenţial la care ne putem aştepta în viitor. În prezent caracteristicile pot fi obţinute în două moduri: din descrierea amenajistică şi prin inventarierea pe teren.

Descrierea amenajistică a arboretelor tinere (10-50 ani) cuprinde o evaluare sumară vizată a unor parametri de stare (consistenţă, compoziţie, provenienţă, vitalitate) fără a preciza măcar câteva elemente absolut necesare pentru evaluarea stării şi mai ales stabilităţii viitoare (în decenii) a arboretului .Datele biometrice din amenajament (h, d, volum, I_d etc.) sunt generate automat la redactarea amenajamentului şi se deosebesc radical de situaţia din teren.

Determinarea parametrilor biometrici pe baza unor inventarieri statistici (fie şi de precizie mai redusă) ar permite precizarea compoziţiei, eventual a distribuţiei arborilor pe categorii de diametre, d, h, lungimea coronamentelor h/d, frecvenţă pe clase de vătămare etc. şi prin comparaţie cu descrierea anterioară, evoluţia acestor parametrii, efectele lucrărilor de îngrijire şi intensitatea măsurilor de gospodărire în viitor.

Adesea, pe baza datelor din amenajament nu se pot desprinde concluzii privind intensitatea şi efectul lucrărilor de îngrijire, deoarece fie nu se înregistrează volumul sau numărul de arbori extraşi /ha, fie nu se cunoaşte volumul sau numărul de arbori existenţi. Cercetările efectuate au pus în evidenţă metodele de expertizare a stabilităţii arborilor şi arboretelor pe baza unor parametrii de stare (Barbu & Cenuşă 1987). Se constată că, pe fondul unei neglijări generale a lucrărilor de îngrijire, frecvenţa vătămărilor este tot mai ridicată, iar arboretele sunt neuniform rărite, nu prin aplicarea curăţirilor şi răriturilor, ci ca urmare a rupturilor şi doborâturilor de zăpadă. Acest articol îşi propune evidenţierea căilor celor mai simple de evaluare a gradului de îngrijire al arboretelor prin intermediul unor parametrii de stare ai arborilor şi arboretelor, care trebuie să se regăsească în amenajament. Neglijarea acestor lucrări esenţiale în tinereţea arboretelor conduce la situaţia paradoxală că, în tinereţe arboretele (de molid de exemplu) au desimi mult mai mari decât cele optime, iar la maturitate (după vârsta de 60 ani) sub valorile optime .

În arboretele amestecate neglijarea lucrărilor de îngrijire conduce la eliminarea speciilor valoroase de amestec (brad, fag, paltin, ulm, etc.) şi la evoluţia spre monoculturi pure de molid, mult mai vulnerabile şi mai greu de gestionat .

Parametrii de stabilitate ai arborilor: coeficient de zvelteţe (h/d), lungimea coroanei verzi h_d (%), înălţimea elagată h_c (%), diametru coroanei, creşterea în diametru pe perioade de 5 ani anteriori, raportul creşterea în înălţime/creşterea în diametru. Parametrii de stabilitate ai arboretelor: distribuţia arborilor, diametru minim, diametru maxim (amplitudine), frecvenţa arborilor pe clase Kraft, h_g/d_g, N/ha, N/ha/N_optim, Nha//ha/N_total, G/ha ,G/ha/G_optim Gha/G_total, intensitatea tăierilor: produse secundare şi produse accidentale, raportul dintre d extras /d real (iniţial)frecvenţa arborilor vătămaţi (vânat , zăpadă , exploatare, etc.)

n vechimea medie (minim, maxim) a vătămărilor

n frecvenţa apariţiei vătămărilor de zăpadă (periodicitatea vătămărilor, ani)

n periodicitatea intervenţiilor

Aprecierea stării arboretului în raport cu lucrările de îngrijire aplicate

n stabilitatea (foarte redusă, redusă, mijlocie, ridicată)

n calitatea (foarte slabă, acceptabilă, bună, foarte bună)

n capacitatea de reacţie la lucrările de îngrijire (pozitiv, indiferent, negativ)

n oportunitatea unor lucrări de îngrijire care ar putea vedea starea arboretului (inoportune , indiferente, necesare)

n structura arboretului (foarte bună, bună, mulţumitoare, …)

Datele de amenajament sau din proiectele de lucrări de îngrijire trebuie să permită calcularea sau evaluarea tuturor acestor parametrii. Numai în acest mod vom putea aprecia efectele lucrărilor de îngrijire şi vom putea dirija arboretele spre maximizarea stabilităţi, calităţii, funcţiilor de producţie sau de protecţie. Inventarierile necesare pentru obţinerea acestor date se pot realiza în suprafeţele circulare sau dreptunghiulare cu mărimea de 100-300 (în arboretele tinere şi 500 m² în arbori maturi) într-un numai de minimum 5 suprafeţe de probă distribuite uniform pe toată suprafaţa arboretului.

Sus

Copyright Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului. Toate drepturile rezervate.